Canicula face ravagii. A fost văzut un corporatist cu cămaşa scoasă din pantaloni

Căldura insuportabilă îi face pe oameni să îşi piardă minţile, devenind nişte animale! Astăzi, în jurul prânzului, trecătorii din cartierul bucureştean Pipera au putut observa efectele înspăimântătoare ale încălzirii globale: ieşit din clădirea de birouri unde lucrează, un tânăr corporatist pe nume Marcel a umblat aproape 15 minute cu cămaşa scoasă din pantaloni.
„Probabil mergea la Luca să îşi ia covridogi. Grea boală şi covridogii ăştia. Am chemat paza, i-au îndesat cămaşa înapoi, i-au administrat electroşocuri şi l-au strâns un pic de ouă ca să îşi revină, dar răul fusese făcut. Zeci de oameni l-au văzut pe Marcel cu cămaşa nebăgată în pantaloni, practic despuiat, ca o fiară sălbatică sau un om al cavernelor. Eu unul nici nu mă mai pot uita la el. Mă gândesc să dau doar 70 de lei la cheta de ziua lui anul ăsta”, povesteşte Nicu, colegul şi cel mai bun prieten al lui Marcel.
„Dumnezeule mare, unde s-a ajuns! Azi umblă cu cămaşa aia şleampătă, ca ultima curvă de pe centură, mâine îşi pupă şeful în cur pentru Bookster şi portocale de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat? Tuturor ne e cald, dar asta nu înseamnă că ne pierdem ultima brumă de decenţă”, îşi dă cu părerea Simona, Junior Office Cup Holder la o multinaţională din acelaşi ghetou.
Autorul gestului şocant, Marcel, nu a putut fi contactat deoarece a fost băgat în şedinţă.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.