Capatos îşi laudă coprezentatorul: E atât de penibil, încât piţipoancele din platou par inteligente

Dan Capatos este extrem de mulţumit de prestaţia coprezentatorului său, Cătălin Bordea. Deşi reticent când Bordea l-a înlocuit pe Mircea Stoian, Capatos este convins acum că a făcut cea mai inspirată alegere. „Face ca piţipoancele pe care le aducem în platou să nu mai pară atât de penibile”, îşi laudă Capatos varianta sa tatuată şi mult mai jenantă.

Mai mult, Capatos le-a cerut şefilor de la Antena 1 să-i mărească salariul lui Bordea, tocmai pentru a nu-l pierde în favoarea unei alte emisiuni tabloide. „Când Bordea deschide gura, ai impresia că piţipoancelor din platou le-a crescut IQ-ul cu 20 de procente”, spune Capatos. „Se integrează perfect în formatul emisiunii, trebuie să facem un sacrificiu financiar ca să-l păstrăm.”

Bordea rămâne însă modest şi spune că nu ar fi ajuns atât de penibil fără ajutorul colegilor şi prietenilor săi. „Am învăţat de la toată lumea, începând cu piţipoancele care vin la «Un show păcătos» şi terminând cu prietenii cu care lucrez la un proiect sau ies la o bere. Le sunt tuturor profund îndatorat.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
26 august 2013 11:19

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult