Capatos, nervos că fiul lui Nicolae Guţă a bătut o femeie în club, nu în emisiunea lui

Dan Capatos a avut parte de niște zile mai mult decât dezamăgitoare. Deși l-a găzduit acum ceva timp pe Nicolae Guță în platoul emisiunii sale ca să-și bată amanta, Capatos a fost extrem de ofticat să afle că fiul lui Nicolae Guță a bătut o femeie într-un club din Petroșani. Capatos consideră că vina o poartă Nicolae Guță, pentru că nu și-ar fi educat corect fiul.

”Păi bine măi Nicolae, așa ți-ai învățat tu copilul, să bată femei prin cluburi obscure din țară?”, i-a reproșat Capatos lui Guță, pe un ton deloc prietenos. ”Nu ți-am oferit eu toate condițiile ca să bați o femeie? Te-am dat live cum o băteai, într-o emisiune cu audiență. Și asta mi-e răsplata? Sincer îți spun, mi s-a făcut rău când am văzut știrea. Cum s-o bată, mă, în club, și nu în emisiunea mea? Cum, Nicolae, cum?”

Guță i-a explicat însă bunului său prieten, Dan Capatos, că și el a fost surprins de gestul fiului său. ”Dane, îți jur că nu așa l-am învățat”, s-a apărat manelistul. ”I-am zis de atâtea ori «Fiule, dacă vrei vreodată să bați o femeie, vorbește cu Dan Capatos, că te rezolvă el. Te cheamă la el în emisiune și o bați acolo cât vrea p*la ta!» Eu așa l-am educat, Dane, dar s-a îmbătat și a uitat. Dar îți promit că data viitoare o bate la tine în emisiune.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
3 mai 2016 16:55
Citește mai mult despre: bataie Capatos femeie manelist Nicolae Guta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult