Caracal, paradisul hoţilor de carduri: “Toate PIN-urile sunt 0000, e floare la ureche”

Hoţii de carduri au descoperit cel mai profitabil loc din România, aceştia mutându-se cu toţii în Caracal. Motivul? Uşurinţa cu care pot fi ghicite PIN-urile cardurilor pe care aceştia le fură. “E prea uşor”, spune hoţul Victor R., “noi ne pregătisem algoritmi speciali ca să descifrăm PIN-urile, dar nici nu a mai fost nevoie de ei. A mers de fiecare dată de la prima combinaţie, adică 0000. E atât de uşor, încât ne e şi ruşine să le golim, uneori chiar mai lăsăm nişte bani pe card, de milă”, a continuat acesta.

Caracalenii spun că nu au ce face, un PIN mai complicat fiind imposibil de ţinut minte. “Acum ceva timp mi-am schimbat codul, din 0000 în 1234, dar, când am încercat să-l memorez, aproape că am leşinat de la efort. Nu văd cum am putea ieşi din situaţia asta. Probabil o să ne ţinem banii la saltea, deşi salteaua e mult mai greu de cărat decât cardul”, se plânge Cătălin B.

Poliţia din Caracal este şi ea într-o situaţie fără ieşire. “Noi ne-am lupta să prindem hoţii de carduri, dar nu ne-a mai intrat salariul pe card de luni de zile. Nu putem munci pe burta goală, avem copii de hrănit”, declară la unison agenţii de poliţie din Caracal.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
8 ianuarie 2014 14:11

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult