Carmen, scandal monstru. A aflat că vine Ana Birchall la Klaus ca să “depună jurământul”

Prima doamnă a României e furioasă! A aflat că Ana Birchall, numită ministru interimar la Justiţie, vine în seara asta la Cotroceni, ca să “depună jurământul” în faţa preşedintelui Klaus Iohannis. Carmen a ridicat deja o excepţie de neconstituţionalitate, insistând să fie prezentă în sală în timpul depunerii jurământului.

Iohannis a invocat Constituţia: “Carmen, nu pot să risc să invoce Dragnea viciul de procedură, să aibă un pretext pentru suspendare”, ar fi declarat preşedintele. Carmen Iohannis l-a prevenit însă pe Klaus că dacă Ana Birchall depune jurământul singură cu el, 3 luni de zile nu mai pupă el altă învestire şi o să ajungă să se decoreze singur în baie.

Carmen Iohannis spune însă că e ceva suspect şi că Klaus s-ar fi dat cu after shave, aşa că se teme de un derapaj. Prima doamnă s-a postat lângă uşa palatului cu un făcăleţ în mână şi insistă că nu pleacă şi vrea să vadă cu ochii ei că atunci când jură Ana Birchall pune mâna pe Biblie  şi nu pe altceva.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
10 februarie 2017 19:01
Citește mai mult despre: ana birchall carmen iohannis Klaus Iohannis

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult