TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Cărtărescu amenință dur după ce a ratat și anul ăsta premiul Nobel: „Voi mai scrie o carte!”

Scris de Călin
@
9 octombrie 2025 16:44
Cărtărescu amenință dur după ce a ratat și anul ăsta premiul Nobel: „Voi mai scrie o carte!”

O nouă ediție a premiilor Nobel, același rezultat dezamăgitor pentru Mircea Cărtărescu: nici anul ăsta n-a luat premiul pentru Literatură. Dezamăgit și iritat, scriitorul a jurat răzbunare și a amenințat că va mai scrie încă o carte. „Și de data asta va fi una de peste 2.000 de pagini, ca să le stea suedezilor chiftelele în gât când o citesc”, a plusat Cărtărescu.

Scriitorul a început deja să-și noteze idei pe 28 de caiete studențești, iar dacă Nobelul îl mai ocolește și la anul amenință că va publica direct o serie de 24 de volume. „Fie îmi dau odată premiul Nobel, fie voi continua să scriu”, a tunat Cărtărescu, ridicând amenințător în aer un manuscris mai greu decât o halteră olimpică.

Un membru al Academiei Suedeze a acceptat, sub protecția anonimatului, să explice de pe Mircea Cărtărescu nu a luat nici anul cesta Nobelul pentru Literatură. „Din păcate pentu el, are titluri neinspirate la toate cărțile lui. Niciunul nu se potrivește pentru un produs IKEA, iar acesta este un criteriu extrem de important pentru noi”, a recunoscut acesta.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi