Câtă decenţă! Un preot şi-a acoperit turla de aur cu o prelată, ca să nu mai comenteze săracii

Un preot din Mizil a devenit un adevărat simbol al decenţei şi modestiei, atât pentru laici, cât şi pentru colegii săi din BOR! Sătul să-i audă critici răutăcioase din partea localnicilor, acesta a acceptat degrabă să acopere turla aurită a bisericii sale cu o prelată din pânză de sac, dând construcţiei impunătoare un aer mult mai umil.

Cu blândeţea sa proverbială, părintele Onufrie recunoaşte că aurul de pe acoperişul bisericii a atras, mai degrabă, antipatia vecinilor. “Mizilul, fraţii mei, e un oraş plin de săraci şi de rupţi în cur. Fireşte, nu puteam să rămân insensibil la trăncăneala lor ineptă, tipică unor rahaţi cu ochi care n-au ce mânca, despre cum biserica are prea mult aur”, recunoaşte preotul, izbucnind în lacrimi. “Poate îmi pasă prea mult de ei? Numai Dumnezeu ştie!”

“De aceea, când nu e sărbătoare, trag prelata asta peste turla bisericii”, explică părintele Onufrie, ţinând în braţe ceea ce pare a fi un prezervativ uriaş din material textil. “Are şi un avantaj: aurul nu mai trebuie lustruit aşa des, dar să nu le spuneţi fomiştilor, că iar încep să facă gât.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
7 februarie 2016 09:49
Citește mai mult despre: aur biserica bogatie Patriarhul Daniel popa

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult