Ce au făcut vedetele de la noi de Ziua Copilului

1 Iunie a fost un prilej bun pentru VIP-urile de la noi să depene amintiri de când erau mici. Deşi unii abia au ieşit din vârsta inocenţei, de pildă Marian Vanghelie, iar alţii, de exemplu fostul preşedinte Iliescu, se apropie vertiginos de ea, cu toţii au avut ceva interesant de spus:

• De 1 iunie, părinţii îl lăsau pe Crin Antonescu să doarmă până târziu, adică până pe 3 iunie;
Alina Plugaru chema câte 6-7 băieţei la ea acasă când era mică ca să se joace „de-a mama şi de-a taţii”;
• Pe Marian Vanghelie de Ziua Copilului îl suiau ai lui în tramvaiul 32 şi-i spuneau să ia ce-i place;
Oana Zăvoranu a povestit cum de Ziua Copilului era cea mai fericită, fiindcă mă-sa nu avea voie să o înjure înapoi;
Ion Iliescu spune că în câţiva ani o să sărbătorească iar Ziua Copilului;
EBA a zis că pe ea o sperie copiii, mai ales cei de 3-4 ani, fiindcă au citit atât de mult în comparaţie cu ea;
Regele Cioabă şi-a amintit cum de 1 Iunie ai lui îl lăsau să se joace cu calul şi afară în curte, nu ca în restul anului doar în casă, ca să nu facă mizerie;
Gheorghe Mărmureanu a zis că de Ziua Copilului un cutremur de gradul 7 poate avea loc oricând;
Traian Băsescu a declarat oficial că în semn de respect azi nu va lovi niciun copil;
Oana Roman are traume din copilărie când a rămas odată încuiată afară din frigider;
• Lui Adrian Năstase îi plăcea să se deghizeze în băieţel;
• Pe Monica Tatoiu o închideau părinţii în televizor de 1 Iunie;
Botezatu îşi aduce şi acum aminte cum în copilărie sărea capra peste ceilalţi băieţi iar apoi ei peste el;
Mihaela Rădulescu îşi ia întotdeauna liber de 1 Iunie ca să poată sta cu Dani toată ziua;
• Când era mic, Silviu Prigoană primea în fiecare an de 1 iunie un tomberon nou, plin ochi, dar, recunoaşte el, niciodată nu voia să împartă gunoiul cu ceilalţi copii;
Dan Voiculescu era un copil model, venea întotdeauna cu note informative foarte bune de la şcoală;
Emil Boc şi-a amintit cu plăcere cum în copilărie a primit de la ai lui de 1 Iunie o bacterie dresată: „Era ditai namila, m-a răsturnat când a sărit pe mine să mă lingă!”
Dan Diaconescu era atât de sărac atunci când era mic încât nu avea nici măcar WC în curte, trebuia să se ducă să-şi facă nevoile între Rucăr şi Bran;
Irinel Columbeanu a spus că întrebarea „ce făceai când erai mic?” i se pare stupidă, oamenii ar trebuie să-l întrebe pur şi simplu „ce faci?”
• Când era copil, Remus Cernea le-a spus părinţilor lui că nu o să-i părăsească niciodată, dar ei nu l-au luat în serios;
Dinu Patriciu se laudă că a falimentat trei locuri de joacă până să împlinească şase ani.
Vadim se împrietenea cu toţii copiii când era mic, se juca cu ei o oră-două după care îi făcea „trădători analfabeţi”, „paraşute pentru tirişti” şi „maimuţe curentate”;
Mitică Dragomir nu prea se juca cu alţi prichindei de vârsta lui, dar aranja care copil să se joace cu care şi cine rămâne cu găletuşa şi lopăţica la sfârşit.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
1 iunie 2012 11:41

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult