Încă o dată, şoferii de taxi dovedesc că sunt cea mai încăpăţânată breaslă din România! Deşi Uber şi Bolt au fost interzise prin lege, mii de taximetrişti continuă greva spălatului, refuzând să se atingă de apă şi săpun până când statul le satisface nişte dorinţe încă necunoscute.

taximetristi_greva_spalatului.jpg
"Greva foamei nu funcţionează, că nu deranjezi pe nimeni fiind nemâncat. Nu aşa schimbi lumea", spune taximetristul Mihăiţă Nicolescu, iniţiatorul ineditei forme de protest. "De 25 de ani, însă, fac greva spălatului şi credeţi-mă, mi s-a dus vestea."

"Bine, bine, dar să ne spună măcar ce mai vor. S-a interzis Uber, renunţăm şi la celelalte aplicaţii, le lăsăm ciubuc. Poate vor să le facem nişte cartofi prăjiţi, să-i scarpinăm pe spate, să le lăsăm jumătate din împărăţie? Facem orice!", a comentat un client exasperat, respirând într-o pungă.

beretnr4bnnrmic.png

Dacă ți-a plăcut acest articol, sigur o să-ți placă și berea Times New Roman. Nu că vrem să ne lăudăm, dar ne pricepem la bere cel puțin la fel de bine ca la scris virale. Convinge-te singur: bereatnr.ro/shop!

Scris de TNR | Wednesday, 15.05.2019 15:18 Monden

National Cinematografic