Cercetătorii manelişti, aproape de a găsi leacul pentru boala pe duşmani

Boala pe duşmani – sau, în termeni ştiinţific, sindromul pe inamici – e o afecţiune cronică de care suferă milioane de români, însă până acum era considerată incurabilă. În această dimineaţă, savanţii Institutului „Valeriu T. Vijelie” din Capitală au făcut un anunţ care schimbă totul: vor testa curând pe oameni primul tratament pentru boala pe duşmani.

„Am boală pe duşmani încă din copilărie, jumătate din venitul meu cred că îl dau pe lăutari doar ca să ţin simptomele sub control, şi trebuie să mă internez periodic în Dubai”, spune Jean, manelist din Sectorul 4. „Dacă aş şti că pot contribui în vreun fel la găsirea unui tratament, aş da zile de la mine. Pentru copiii mei, care, din păcate, au moştenit boala pe duşmani.”

„Rezultatele studiilor pe şoareci sunt foarte promiţătoare. În patru nopţi şi patru zile, mai mult de jumătate dintre animale scăpaseră complet de boala pe duşmani, iar restul se simţeau mult mai bine”, a precizat Florin Talent, descoperitorul medicamentului revoluţionar.

„Toate tentativele de a vindeca boala pe duşmani de până acum au pornit de la ipoteza că duşmanii mor de ciudă când pacientul are valoare, noi am abordat însă problema dintr-un alt unghi, provocând o crăpare lentă a duşmanilor cu nanoparticule care dau din buci ca la turci.”

„O să-i spunem Adrian Leacul Minune, în cinstea unei celebre victime a bolii pe duşmani”, adaugă cercetătorul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
4 septembrie 2019 16:56
Citește mai mult despre: manele

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult