Chef monstru în garsoniera din Galați unde au domiciliu 30.000 de moldoveni

Euforie la Galați! Victoria Maiei Sandu la alegerile din Republica Moldova a fost sărbătorită cu fast de cei 30.000 de moldoveni care au domiciliul într-o garsonieră din Galați. Poliția nu a intervenit, de frică, pentru că moldovenii băuți sunt mai periculoși decât șerpii veninoși, spun autoritățile.

După ce au stat la coadă la cele șase secții de vot de la parterul blocului și au votat exclusiv cu Maia, moldovenii s-au pus pe chef.

Deși teoretic petrecerile sunt interzise, moldovenii s-au prevalat de cetățenia moldovenească și au cerut imunitate pandemică. Oricum, nu există suspiciuni de Covid printre ei: ”Covidul nu e principala problemă a moldovenilor, ci comunismul. Ei sunt prea săraci să facă Covid”, spun psihologii.

Polițiștii veniți să vadă ce se întâmplă au făcut crize de râs, pentru că orice spuneau moldovenii suna extraordinar de haios, asta fiind trăsătura lor națională de bază.

Am trecut printr-o mare de trupuri blonde, care stăteau ciuci, îmbrăcați în treninguri, cu șepci și consumau băuturi. Alții mâncau salată de sfeclă roșie. După primele două ore de petrecere au apărut și tensiunile, pentru că s-a terminat vodca, dar moldovenii au trecut pe vin, apoi pe samagon, după care pe cvas și în cele din urmă pe borș, să se dreagă, până a venit alt camion cu vodcă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
16 noiembrie 2020 17:26
Citește mai mult despre: alegeri Maia Sandu moldoveni petrecere

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult