Cheloo, convins că Pământul e plat şi că ar trebui să îl rulăm

Încă o vedetă îngroaşă rândurile celor care cred că Terra e plată! E vorba despre îndrăgitul interpret Cheloo, care a postat recent pe facebook o teorie foarte interesantă privind forma planetei.

Potrivit cântăreţului de rap din Colentina, Pământul nu e doar plat şi subţire, ci că la un moment dat am putea să-l rulăm, obţinând un fel de cilindru cu multă verdeaţă înăuntru, de la pădurile amazoniene, taigaua siberiană şi aşa mai departe. „Pe urmă îl apropiem niţel de Soare şi-i dăm foc, man, mă-nţelegi”, a precizat solistul.

„Degeaba pluteşte planeta prin spaţiu dacă nu plutim şi noi, bro”, a adăugat Cheloo.

Ipoteza lansată de Cheloo a fost primită cu aplauze de omologul său american, Snoop Dogg, în timp ce alt rapper cunoscut, Sişu, se pregăteşte să intre la închisoare după ce inevitabil se va dovedi că avea şi el legătură cu această planetă.

Loturile de bere TNR sunt întotdeauna limitate, că vindem doar ce n-apucăm să bem noi. Hai, fă repede o comandă, până n-o bem noi pe toată!

Scris de Vasile
24 septembrie 2019 14:09

Alte articole

Vezi mai mult