Dacă majoritatea românilor au fie un singur pilon de pensie, fie doi, Ion Țiriac s-a văzut nevoit azi să și-l deschidă pe-al 12-lea. ”M-a sunat contabilul, să-mi zică că cei 11 piloni de pensie pe care îi am s-au umplut toți și că îi musai să mai deschid unul. Așa că da, de azi am început să pun bani deoparte și în Pilonul 12”, a confirmat Ion Țiriac.

tiriacbaienbani.jpg Miliardarul român recunoaște cu sinceritate că și el are tendința de-a exagera uneori. ”Poate-ar trebui să fiu mai relaxat,”, spune Țiriac, ”că am totuși o vârstă, dar când mă iau cu făcutul banilor efectiv uit de mine și nu mai știu când să mă opresc. Și pe urmă mă trezesc că mă sună contabilul disperat, că s-au umplut de bani și conturile, și pilonii, și seifurile. Abia atunci fac o pauză, să scap de gura lui, dar a doua zi o iau de la capăt.”

”Și, oricum, nu-s atât de destrăbălat când vine vorba de pus bani deoparte în piloni de pensii pe cât s-ar crede”, a adăugat Ion Țiriac. ”Păi eu am 12 piloni, pe când amicul meu de vânătoare Ferdinand Porsche e deja la pilonul 23 de pensii. Ca să nu mai zic că el are pilonii mult mai burdușiti cu bani decât mine, că ai lui sunt piloni de Germania, nu de România, cum am eu.”

Scris de Calin | Thursday, 27.09.2018 18:49 Monden

National Cinematografic