Clujul avea metrou și acum 200 de ani, făcut de unguri și tras de iobagi români

Toate știrile despre metroul din Cluj omit un detaliu extrem de important: nu este nicidecum vorba de primul metrou construit în orașul de la poalele Feleacului, ci doar de primul metrou construit de români. Asta pentru că ungurii au făcut un metrou în Cluj încă de acum 200 de ani, pe vremea când orașul purta vechea denumire, mult mai elegantă, Kolozsvár.

„Metroul nu era motorizat sau electrificat, e adevărat, dar prindea o viteză decentă pentru acele vremuri. Asta pentru că era tras de iobagi români bine hrăniți“, a povestit reputatul istoric Decebal Popescu. „Ungurii le dădeau un gulaș în fiecare dimineață, iobagii primeau la ei și câte-un kürtőskalács, așa că aveau energie să tragă metroul până seara târziu.“

În mod normal cu el circulau doar ungurii, dar conducerea metroului tras de iobagi a decis la un moment dat să permită și accesul românilor. Mai exact, fiecare clujean putea călători o dată pe an cu metroul, de ziua lui de naștere. Călătoria nu era însă gratuită: cei care doreau să urce de ziua lor în metrou achitau călătoria cu cinci zile de tras la vagon alături de iobagi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
23 martie 2022 07:28
Citește mai mult despre: cluj metrou unguri

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult