Orice român gospodar are în casă o cutiuță de cocaină pentru zilele în care are de depășit un mare zid de anxietate și zice să tragă o linie pe nas să-și facă curaj să se ducă la ANAF. Dar știați că majoritatea românilor folosesc cocaină de slabă calitate, rafinată industrial?

doctor-columbieni.jpg

Medicii columbieni spun că dacă chiar vrem să savurăm pe deplin cocaina trebuie să folosim din cea grunjoasă, care e mai naturală. ”Dacă o pisezi până se face praf îi strici efectiv gustul, îți bați joc de ea. Dacă o tragi cât e grunjoasă, de simți până-n creier cristalele, atunci știi că e de-aia bună de la țară, naturală”, a explicat Felipe Luiz Cabalero, un cunoscut medic columbian.

Pe de altă parte medicii spun că foarte populara „Cocaină roz de Himalaya” nu are vreun efect deosebit și nici nu are proprietățile miraculoase invocate pe diverse forumuri de internet, fiind doar vorba de o cocaină normală, industrială, peste care s-a dat cu vopsea, să pară că a fost adusă aici prin sacrificiul cărăușilor care și-au dat chiar și sângele pentru ea, nu cu o șpagă la vamă.

Scris de Eftimie | Friday, 02.08.2019 11:50 Monden

National Cinematografic