Colindătorii explică de ce nu mai acceptă covrigi şi mandarine: prea mulţi români încercau să-i otrăvească

Ne plângem că se pierd tradiţiile, dar nu cumva suntem şi noi de vină? Într-un interviu televizat, mai mulţi reprezentanţi ai Sindicatului Colindătorilor au explicat de ce, oficial, cântăreţii sezonieri nu mai primesc covrigi, mandarine şi nuci ca pe vremuri, preferând recompensele în bani.

„Anul trecut, peste 45% dintre colindători au acuzat deranjamente intestinale după ce au consumat fructe, dulciuri sau produse de panificaţie primite în dar de la gospodarii care le-au deschis uşa”, spune Jean Tulumbeanu, colindător. „Un număr prea mare ca să fie o simplă coincidenţă.”

„Practic, din două felii de cozonac, una era injectată cu laxative puternice. Vă puteţi imagina cât de greu era să lucrăm în asemenea condiţii: petreceam mai mult timp pe tron decât cântând!”

În urma protestelor mai multor interpreţi, Sindicatul a decis ca de acum încolo colindătorii să primească doar lei sau euro, preferabil prin transfer bancar într-un cont atent securizat.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
25 decembrie 2017 12:44
Citește mai mult despre: colindatori Craciun dulciuri razbunare

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult