Confuzie în Bucureşti! Weekendul ăsta nu s-a deschis niciun mall nou şi nimeni nu ştie ce să facă

Mii de bucureşteni bântuie pe străzile pline de noroi, fără o direcţie anume sau un scop în viaţă! Pentru prima oară în mai bine de 15 ani, a trecut un weekend întreg fără să se deschidă în oraş un mall nou, iar locuitorii Capitalei nu au nici cea mai vagă idee ce ar putea face.

“Mall… nou… unde?”, mormăie un bărbat din cartierul Berceni, nebărbierit şi nemâncat, privind în gol spre un panou care anunţa, cândva, deschiderea unui complex comercial. Unii dintre prietenii săi au leşinat deja pe caldarâm, după ore întregi de mers în cerc.

Potrivit autorităţilor, haosul generat de nedeschiderea niciunui mall nou ar fi provocat deja sute de victime, în special în rândul tinerilor. “Singurii bucureşteni care încă nu şi-au pierdut minţile sunt cei care preferau să meargă la spart seminţe pe valea Prahovei. La cât trafic au văzut la viaţa lor pe DN1, nimic nu-i mai poate tulbura”, explică un comisar de poliţie.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
16 octombrie 2016 13:48
Citește mai mult despre: Bucuresti mall

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult