Copiii de bani gata se dau cu ATM-urile pe pârtia de la Poiana Braşov

Obrăznicia beizadelelor nu mai cunoaşte limite! Schiorii sosiţi în această dimineaţă pe pârtia din Poiana Braşov au avut surpriza neplăcută să dea aici peste un grup gălăgios de copii de bani gata care se dădeau pe zăpadă cu ATM-urile, punând în pericol sănătatea şi chiar viaţa adevăraţilor practicanţi ai sporturilor de iarnă.

„Vă daţi seama dacă dădea cu măgăoaia aia de ATM peste cineva care era pe pârtie cu săniuţa sau cu schiurile?”, exclamă un turist indignat. „Dacă îi rupea un picior sau o mână, după aia de unde scotea bani să-i plătească spitalizarea? Nu mai spun că la un moment dat a început să bipăie «Fonduri insuficiente» şi  s-au oprit cu el fix în mijlocul pârtiei ca să îl alimenteze. Mai şi poluează, uitaţi numai câte chitanţe au lăsat în urma lor.”

Autorităţile din Poiana Braşov sunt indignate, dar nu pot face nimic. Motivul: pur şi simplu nu există legislaţie care să interzică accesul cu ATM-ul pe pârtia de schi.  Codul Rutier specifică doar că nu este voie cu el pe drumurile publice, dar copiii de bani gata suie ATM-ul în remorcă şi îl aduc cu jeepul până la buza pârtiei de schi, de unde îşi dau drumul cu el la vale pentru a-şi impresiona prietenele. „Pe vremuri”, spune un localnic din Poiană, „golanii ăştia cu părinţi bogaţi erau mai modeşti, se dădeau pe derdeluş cu punga cu bani, dar acum nu mai au nicio ruşine, vin direct cu ATM-urile.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
25 ianuarie 2012 13:58

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult