Corporatiștii cer calorifere în loc de bile, ca să se încălzească când ies la țigară

Valul de aer polar care s-a abătut asupra țării noastre le face viața grea corporatiștilor care ies la țigară. Ei nu se pot îmbrăca exagerat de gros, pentru că au nevoie de o anumită libertate de mișcare ca să manevreze țigara, așa că rabdă destul de mult frig la fiecare ieșire.

Cum frigul care le intră în oase le poate afecta negativ productivitatea, corporatiștii cer ca bilele pe care le poartă la picior să fie înlocuite cu calorifere. „Așa măcar avem la ce ne încălzi când ieșim la țigară. Și nu e ca și cum cu un calorifer legat de picior am putea fugi de la corporație, sunt la fel de eficiente ca bilele de metal”, își susține cauza un corporatist bucureștean.

Până să li se aprobe revendicarea, corporatiștii se descurcă cum pot. Unii dintre ei își încălzesc bilele cu bricheta, după care se lipesc de ele ca să se încălzească, doar că acestea nu rămân calde decât pentru foarte puțin timp. Sunt însă și unii mai disperați care aruncă cu benzină pe bilă și îi dau foc.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
9 ianuarie 2024 07:39
Citește mai mult despre: corporatisti ger tigara

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult