Corporatiştii solicită ca teambuildingurile să se facă la birou, nu la munte

Corporatiştii români au strâns peste 10.000 de semnături pentru petiţia prin care solicită ca teambuildingurile să se facă la birou, şi nu la munte, aşa cum era obiceiul până acum.

„Nouă ni s-a luat de atâta dat cu tiroliana prin copaci. Noi nu suntem maimuţe. Timpul respectiv poate fi folosit mult mai inteligent. Dacă am face teambuildingul la birou, am mai putea răspunde la un telefon, am mai putea finaliza un raport”, susţine Jon Ivaşcu, corporatist din Bucureşti.

Corporatiştii ameninţă că în cazul în care petiţia le este respinsă se vor baricada în birouri, unde vor munci până când productivitatea companiilor va deveni suspectă.

„Să vedem când vor veni controalele, să vadă de ce avem atâta profit. Vă daţi seama cât timp s-ar pierde cu inspecţiile, timp în care am putea munci”, a mai declarat Jon Ivaşcu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
15 iunie 2013 10:04

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult