Coșmar la Jean Monnet: azi începe „Școala altfel”, în care elevii vor fi puși chiar să învețe

Panică de la primele ore în celebrul stabiliment de educație cu felinar roșu din Capitală, odată cu startul a ceea ce elevii numesc „Săptămâna ciumată”. E „Școala altfel”, program ce oferă elevilor activități diferite de cele zilnice. Astfel, cei de la Jean Monnet vor lua pauză de la sexul în grup din toalete, fumatul în clasă, injectarea drogurilor de mare risc în ore sau prostituția pentru note. În schimb li se vor preda diferite materii, vor fi ascultați, vor ieși la tablă, iar profesorii mai creativi sau nonconformiști chiar le vor da lucrări de control și teze.

Nemulțumirea liceenilor e evidentă, cei mai vocali fiind elevii din anii terminali, supuși în trecut la atrocități similare. „De 7 ani de când fac a douășpea, mai iad ca anu’ trecut n-am pomenit. Da’ ce nu ne-au făcut!… a trebuit să citim din manual, ne-au arătat tot felul de planșe, pe mine m-au pus să mă uit și la microscop. Știu un băiat forțat să copieze o hartă și s-o hașureze – n-a mai fost om dup-aia. Mulți au leșinat cu spume la gură, altora nu le-a priit sexu’ luni la rând, niște fete n-au mai fost în stare să-și satisfacă nici un client. Dacă-i la fel și anu’ ăsta, noi ca noi, că suntem căliți, da’ p-ăștia mici de-a noua nu-i văd să reziste”, suspină terifiată una dintre victime.

Deși unii elevi au capotat încă înainte de începerea programului, devenind singurii din țară care au prezentat scutiri medicale pentru „Școala altfel”, un licăr de speranță există. Pentru a-i îmbărbăta să treacă de săptămâna neagră, profesorii le-au promis pentru vineri, la sfârșit de zi, o amplă orgie cu alcool, droguri și sex fără noimă. „O să fie nu epic, ci de-a dreptul epileptic, gen!”, spun optimiștii de la Jean Monnet.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Harald
29 mai 2017 13:01
Citește mai mult despre: Jean Monnet Şcoala Altfel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult