Criză a natalităţii în Coreea de Sud! Anul ăsta s-au făcut doar 10 zerglingi

Coreea de Sud se confruntă cu o criză demografică fără precedent! Potrivit Overlordului Sănătăţii de la Seul, mai puţin de 10 zerglingi s-au născut anul ăsta în principalele oraşe ale ţării.

„Cel mai probabil, de vină e pandemia COVID, care a adus o scădere a importurilor de minerale din China şi de pe planeta Mar Sara. În plus, tot mai mulţi coreeni joacă cu terranii”, a precizat Jim Raynor, analist geopolitic.

„Dacă nu îşi rezolvă rapid problema cu natalitatea printr-un zergling rush, Coreea de Sud riscă să devină vulnerabilă faţă de un atac psionic al protoşilor comunişti de la nord. Sursele noastre transmit că Kim Jong-un şi sora sa au început deja transformarea într-un archon roşu. La naiba, we need more vespene gas”, a confirmat Sarah Kerrigan, ataşat NATO în Coreea de Sud.

Scris de TNR
30 iunie 2020 10:06

Articole asemanătoare

Vezi mai mult