CTP pune punct atacurilor la Țiriac după ce miliardarul i-a făcut cadou un implant de păr
Orice om, chiar şi unul cu coloana vertebrală de 8 metri pliată pe din şaişpe, poate fi cumpărat! A dovedit-o recent miliardarul Ion Ţiriac, care a decis să-l reducă la tăcere pe Cristian Tudor Popescu.
Potrivit apropiaţilor, gazetarul, care nu mai contenea cu atacurile la adresa fostului turnător „Titi Ionescu”, i-ar fi spus-o lui Ţiriac pe şleau: preţul tăcerii e un implant de păr.
„N-a vrut nici orice implant de păr, ci unul stufos, trainic, care să şi ţină. Astea costă milioane, nu şi le face orice sărăntoc cu 1 euro firul la Istanbul”, oftează Ţiriac, răcorindu-şi mâna cu un cub de gheaţă după ce a băgat-o foarte adânc în buzunar. „L-am trimis la specialistul cu care mi-am pus eu a 8-a mustaţă. A ieşit de acolo cu diiitamai claia, zici că era copilul lui Mick Jagger cu John Lennon şi cu Marian Nistor. „
Surse de pe străzile oraşului transmit că CTP a frânt deja inimile mai multor admiratoare în timp ce zburda voios, arătând cu aproximativ 400 de ani mai tânăr.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.