CTP recidivează! A pronunţat cuvântul “p*ţă” într-o emisiune pentru copii

Cristian Tudor Popescu a scăpat total de sub control! În această dimineaţă, gazetarul a avut încă un derapaj verbal impardonabil, în cadrul emisiunii pentru copii „Kiki, Miki şi CTP” de la Digi 24.

„Cei trei discutau despre creioane şi carioci, părea o dimineaţă perfect normală. În timp ce Miki era atentă la cartea ei de colorat, Kiki a desenat un elefant. CTP n-a fost deloc impresionat de elefantul respectiv şi a urlat din toţi rărunchii: ‘Arată ca o puţă!’, nu înainte să deseneze şi el un elefant care arăta ca o puţă”, povesteşte producătorul showului matinal, dinozaurul Bongo.

„Kiki şi Miki n-au ştiut ce să facă, erau sideraţi. Miki nici măcar nu mai auzise vreodată cuvântul puţă. Aşa că am întrerupt emisia, am băgat repede o reclamă la plastilină şi l-am tras sănătos de urechi pe pezevenghiul ăla de CTP.”

„Mi se pare puţin deplasat să pronunţi cuvântul puţă într-o emisiune la care se uită şi ţânci de 3-4 ani, nu doar persoane mature, de 8-9 ani”, a comentat un părinte preocupat. „Sper ca CNA Junior să îşi facă trebuşoara şi să-i dea o amenduţă.”

„Ce părere am despre CNA? Un mare caca”, a replicat CTP, incisiv ca întotdeauna.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
29 octombrie 2019 08:37
Citește mai mult despre: CTP

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult