Cum se pregătesc vedetele pentru Paști. Azi Iisus a luat masa cu prietenii

Cunoscutul Iisus Cristos, vedeta mai multor biserici și icoane atât din România cât și din întreaga lume își va petrece Paștele acasă, în Israel, alături de câțiva prieteni. Acesta a organizat o masă festivă la care și-a invitat câțiva apropiați.

„A fost o petrecere discretă, 12-13 persoane, s-a mâncat pâine, s-a băut niște vin, s-a mai bârfit una alta, cine e mai trădător pe-aici, cine nu, știți cum e, mici râcâieli”, a povestit o sursă din apropierea vedetei. Evenimentul a avut loc la un local de fițe din Dorobanții Ierusalimului, dar chiar și așa nu prea s-au găsit locuri, decât o masă la perete.

Spre final, poate și pe fondul băuturii, au început acuzele, Iisus acuzându-l pe bunul său prieten Petre că nici nu va cânta cocoșul de trei ori că îl va vinde, în timp ce pe Iuda, cu care nu era atât de apropiat, l-a pupat cu sete. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

15 aprilie 2020 14:06
Citește mai mult despre: Iisus

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult