Cumpănaşu, sodomizat de un urs, după ce a încercat să-l vâneze cu arma de airsoft

Incident hilar în Munții Retezat, unde o canalie locală, Alexandru Cumpănașu, a fost prins și sodomizat de un urs, pe care acesta ar fi încercat să-l vâneze cu o armă de airsoft. În timpul violului rectal profund, Cumpănașu a ţinut un live extrem de furios pe Facebook, în care nu se vedea ursul, dar îţi cam dădeai seama ce se întâmplă.

Cumpănașu acuză că ursul nu părea să fie la prima sodomizare ursul, pentru că avea şi ghinde în penis. El acuză statul paralel că ar fi dresat ursul să-l violeze, dar localnicii spun că acest individ și-a făcut obicei să vină prin pădure: ”probabil o și caută”. Vânătorii din zonă spun că Cumpănașu nici nu știe să țină o armă în mână și că e cel mai incapabil și jenant om pe care l-au văzut.

Salvamontiștii sosiți la fața locului nu au putut decât să asiste la viol: ”Nu ne-am băgat, că era periculos și în al doilea rând era mult prea plăcut să-i auzim urletele de durere ale acestui nemernic”, spun salvamontiștii. Aceștia confirmă că anusul lui Cumpănașu a fost sfârtecat de urs, care avea un baculum (os penial) impresionant.

Șeful de campanie al lui Cumpănașu susține însă că incidentul e benefic pentru cariera lui Cumpănașu: ”Nu există publicitate proastă. Acum toată lumea a auzit că el e tipul al cărui anus a fost pângărit de ursul carpatin, notorietatea lui e enormă. Au început să știe și străinii de el”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
5 noiembrie 2019 11:00

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult