TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

CV impresionant al femeii numită CEO la Dacia: a reuşit o parcare laterală din prima

Scris de Călin
@
2 septembrie 2025 13:00
CV impresionant al femeii numită CEO la Dacia: a reuşit o parcare laterală din prima

Dacia a anunţat cu mândrie numirea unei femei în funcţia de CEO, motivând decizia prin realizările sale excepţionale. Potrivit comunicatului oficial, cea mai mare performanţă a noii şefe a fost faptul că, în 2008, a reuşit o parcare laterală din prima încercare, fără să urce pe bordură şi fără să fie nevoie să o ghideze cineva.

„Am văzut multe CV-uri, dar la ea scria negru pe alb: parcare laterală, din prima, la Poligonul de la Voluntari. Ăsta e genul de leadership de care avem nevoie”, a declarat un membru din Consiliul de Administraţie.

Alte realizări notabile din cariera proaspătului CEO includ: a condus pe DN1 într-o duminică fără să claxoneze nici măcar o dată, a reuşit să prindă verde la două semafoare consecutive în Bucureşti, ştie să folosească oglinzile retrovizoare „nu doar ca să-şi refacă rujul”.

Angajaţii Dacia sunt încrezători că noua conducere va aduce inovaţii majore: „Am auzit că vrea să introducă senzorul de parcare pe toate modelele, chiar şi pe Loganul 1.4 din 2005. Dacă asta nu e viziune, nu ştiu ce mai e”, a declarat un inginer din Mioveni.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi