Daenerys chiar a înnebunit! Acum susţine că Soroş a trimis 4 asasini după ea în Westeros

Celebra „nebunie a Targaryenilor” n-o ocoleşte nici pe regina Daenerys! Deşi a pustiit întreg judeţul King’s Landing şi şi-a alungat mai toţi rivalii de pe scena politică a Westerosului, aceasta e din ce în ce mai paranoică şi încrâncenată, susţin apropiaţii săi.

„Flăcările încă mocneau şi Dany a organizat un miting electoral, cu mii de dothraki şi eunuci aduşi cu japca din cine ştie ce văgăuni”, spune un pitic care a preferat să rămână anonim. „Atunci a început să debiteze tot felul de aberaţii pe care nici un wildling analfabet de dincolo de Zid nu le-ar crede.”

„Ultima halucinaţie a ei pe care mi-o amintesc era cu patru asasini trimişi de Soroş s-o lichideze, care cică erau cazaţi în hanul lui Hiltor, vizavi de palat. Nu-i de mirare că tot mai mulţi războinici încep să-l vrea rege pe Jon Snow”, adaugă persoana de mici dimensiuni. „Mâine-poimâine ne spune că i-au găsit un dinte de dragon în colon.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
14 mai 2019 01:01
Citește mai mult despre: Game of Thrones

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult