Dan Puric, revoltat că de 1 Iunie sunt sărbătoriți și copiii ungurilor, nu doar cei ai românilor frumoși

Titanul urii, Dan Puric, a făcut spume încă de la primele ore ale acestei zile, furios că sunt serbați inclusiv copiii ungurilor. Fostul actor cere să se dea o ordonanță de urgență, care să spună că 1 Iunie e ziua internațională a copiilor dacici, și nu ”a plozilor unor migratori veniți din stepele Asiei”, potrivit declarației sale.

”Pur și simplu nu pot să mă bucur pentru zâmbetul copiilor de români frumoși, când văd copii de ungur fericiți. Ceva în străfundul meu ortodox se revoltă, sunt un vulcan de indignare! Ar trebui să aibă 1 Iunie al lor, să-l serbeze separat, cum e paștele catolic, o erezie anti-românească. Mi-e rușine că Isus a fost copil, la fel ca ăștia ai ungurilor”, a declarat fostul actor român.

Există martori care susțin că Dan Puric ar fi pândit o grădiniță maghiară și s-a încruntat la copii, încercând să-i hipnotizeze printr-o tehnică traco-dacică ezoterică, cu scopul de a-i face să plece singuri pe jos spre Mongolia. ”Dumnezeu mi-a apărut azi-noapte în vis și mi-a spus că le ia frumusețea românilor frumoși dacă nu fur măcar un cadou primit de 1 Iunie de un copil maghiar”, a mai spus Dan Puric.

Scris de Ionut
1 iunie 2018 12:06

Articole asemanătoare

Vezi mai mult