De ce mănâncă Dorel Vișan atâta ceapă? „Doar n-o să bag slană goală!”

Într-un interviu recent, extraordinarul actor Dorel Vișan a recunoscut că mănânci până la trei cepe pe zi, lucru care la prima vedere ar putea părea bizar. Dorel Vișan a explicat însă că e absolut normal să mănânce atâta ceapă, pentru că nu poate să mănânce slana goală.

Ca ardelean, Dorel Vișan știe că ceapa e cel mai bun prieten al slanei și vrea să fie atent la siluetă, așa că reduce consumul de pită și compensează cu ceapa. Marele actor e nedumerit că atâta lumea se miră că mănâncă multă ceapă. ”Dar voi când vă faceți o felie de pită cu untură, ce puneți pe deasupra? Goji? Mango? Doamne ferește!”, întreabă Dorel Vișan.

Actorul recunoaște că la numeroasele sale ieșiri în oraș duce mereu cu el două-trei cepe în buzunar. ”În Cluj dacă comanzi o ciorbă ți-o aduce așa, goală. Eu scot fain frumos ceapa din jeb, îi ard o palmă de-o storcoșesc așa ni, țâp acolea o mână de sare pe deasupra, oleacă de boia și am tomnit-o. Altfel, stai ca mutu`, că nu-ți aduce nime` extra ceapă, se uită urât dacă întrebi. Ceapa îi un drept, nu o garnitură”, explică Dorel Vișan.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
7 decembrie 2023 16:37
Citește mai mult despre: ceapă Dorel Vișan slană

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult