De Mărţişor, o revistă pentru bărbaţi dă lovitura publicând “10 poziţii comode de dormit pe preş”

Mii de bărbaţi s-au înghesuit zilele acestea la chioşcurile de ziare, după ce o cunoscută revistă de lifestyle dedicată bărbaţilor a publicat un supliment special de Mărţişor: cartea intitulată “10 poziţii comode de dormit pe preş”. Volumul, foarte apreciat şi în străinătate, promite să schimbe radical viaţa bărbaţilor ale căror soţii sunt nemulţumite de cadourile primite în această perioadă.

“Cartea e rezultatul a zeci de ani de studiu de către cercetători de top, toţi căsătoriţi sau în relaţii stabile. O Kama Sutra a preşului”, susţine Decebal Popescu, traducătorul lucrării. “Dacă până acum dormitul în faţa uşii era un adevărat chin, aplicând doar câteva dintre aceste sfaturi valoroase, bărbaţii nu vor mai simţi niciodată nevoia să doarmă în pat.”

“E, într-adevăr, incredibil câte idei preconcepute există despre preş”, confirmă un cititor. “Am încercat chiar azi-noapte, după ce am întârziat cu băieţii la bere, câteva poziţii descrise în carte şi am fost plăcut surprins. Am dormit excelent, iar durerile mele de spate au trecut ca prin minune. Acum pot să-i cumpăr nevestei cadouri modeste, iar cu banii economisiţi am să-mi iau o noptieră şi o veioză pentru lângă preşul de la uşă.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
1 martie 2013 15:34

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult