Deşertificarea ameninţă România! În 2050 nu va mai ploua la Electric Castle

Încălzirea globală riscă să transforme iremediabil clima României! Pe baza unui model matematic complex şi a probelor extrase din gheţarul de la Scărişoara, specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au calculat că în anul 2050 e posibil să nu mai plouă la Electric Castle.

„Cândva o mocirlă primitoare şi mustoasă, curtea castelului din Bonţida va aminti, în 2050, mai degrabă de o pepenărie din Dăbuleni – uscată, netedă, cu ţărâna tare ca piatra, fără pic de ploaie torenţială cu bulbuci, cel puţin nu în a doua săptămână din august. Aşa că degeaba vă mai gândiţi acum să lăsaţi moştenire copiilor şi nepoţilor cizmele alea blanao de cauciuc”, avertizează Aureliu Săndulici, vice-meteorolog şef adjunct.

„Electric Castle fără noroi până în gât? O, nu! Am face bine să reducem emisiile de carbon RAPID, cât încă mai avem o şansă”, au transmis, într-o declaraţie comună, reprezentanţi ai acţionariatelor Sidex Galaţi, Alro Slatina, Dacia Mioveni şi S.C. Cooperativa de Noxe Toxice „Rompoluarea” SA Bârlad.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
11 iunie 2021 17:24

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult