Despre cei ce nu există

Pentru că nu mai găsesc subiecte noi, oamenii care lucrează la tabloide au inventat o nouă metodă de a scrie ştiri imbecile. Schema e pe cît de idioată, pe atît de simplă: scrii mai întîi despre ceva ce nu există, după care vii şi te dai mare ce super echipă de investigaţie ai tu la ziar şi dai o ştire mare în care infirmi exact ştirea aia băgată din burtă cu cîteva zile înainte.

Pe strategia asta au mizat cei de la Libertatea, care ne anunţă foarte mîndri că „Andreea Marin nu revine în televiziune”.

Recunosc, mă bucur mult să aflu că Zîna nu revine în televiziune, însă ştiam de mult asta. Şi sper să se ţină tare şi să nu revină niciodată (Succes, Andreea!). Nu înţeleg însă de ce Libertatea a făcut o ştire din ceva ce nu se întîmplă. E ca şi cum aş zice eu acum „Senzaţional! Libertatea nu e carte de filozofie!”

Şi pentru că îi văd în pană de idei, le recomand celor de la Libertatea un subiect tare pentru ediţia de mîine: „Veste prostă pentru fanii regelui rock’n’roll: Elvis Presley nu va concerta în România nici anul ăsta!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
1 noiembrie 2009 10:02

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult