Deziluzie! Un student a crezut timp de 3 ani că are un coleg de cameră, dar era doar un gândac uriaş

Veste tristă pentru un student căminist din Regie! După 3 ani de convieţuire paşnică, acesta a aflat din întâmplare că Mihăiţă, colegul său de cameră, nu este nicidecum un coleg de cameră, ci doar un gândac foarte mare peste care cineva aruncase o cârpă.

Tânărului nu i se păruse deloc suspect că Mihăiţă nu a scos, în atâţia ani, nicio vorbă sau că acesta se deplasa doar mişunând pe duşumea.

Mai mult, atunci când studentul a achiziţionat un tub de Raid pentru dezinsecţia anuală, “colegul de cameră” a protestat violent, hâsâind, agitându-şi cele şase picioare şi ascunzându-se după frigider. Orbit de sentimentul frăţesc pe care i-l purta, tânărul nu a recunoscut nici măcar atunci adevărata natură a colocatarului său.

“M-am gândit că a fumat într-o zi mai multă marihuana sau că aşa e el, mai timid. Cu toate astea, mi-a devenit cel mai bun prieten şi sunt puţin dezamăgit să aflu că e doar o libarcă supradimensionată”, a declarat studentul.

„Un caz ciudat de sindrom Kafka by proxy„, a comentat psihologul căminului, despre care circulă zvonuri că ar fi de fapt doar un şoarece care a ros o cutie de vitamine.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
2 octombrie 2014 08:57
Citește mai mult despre: camin facultate igiena mizerie Regie student

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult