Aventurile amoroase ale unor țigani, subiect principal atât pentru Wowbiz, cât și pentru emisiunea lui Capatos, se apropie în sfârșit de final. Se pare că cei doi protagoniști ai emisiunilor tabloide, Leo din Strehaia, respectiv Nicolae Guță, s-au săturat de toate pretendentele lor și s-au hotărât să se combine sexual între ei.

guta_leo_din_strehaia.jpg ”Foarte bine a făcut Leo că l-a ales pe Guță”, spune Geo Lemandroi, cocalarul român care și-a mai luat un televizor doar ca să poată urmări în paralel ambele emisiuni. ”Loredana Chivu e curvă, iar restul e țigănci, pe când Nicolae Guță e domn de domn, nu parașută. Acum ei este cel mai tare cuplu de gay din România, se știe!”

Fanul celor doi maneliști îl felicită și pe Guță pentru alegere, mai ales că le consideră pe cele trei chestii care se băteau pe el nedemne. ”Era urâte toate trei”, spune Geo Lemandroi, ”și mai și vorbea urât, se înjura toate între ele. Numai Capatos și celălalt chel din emisiune, care bălea tot timpul, ar putea să se combine cu așa curve.”

Scris de Calin | Wednesday, 23.09.2015 07:12 Monden

National Cinematografic