Digi24 va difuza „Revelionul cu CTP şi prietenii săi“, cu CTP singur

Digi24 intră în rândul televiziunilor cu program special de revelion și tocmai a anunțat vedeta care va îl va prezenta: Cristian Tudor Popescu. Acesta va sta la masa alături toți prietenii săi, deci telespectatorii Digi24 vor avea parte de un program de revelion cu CTP singur.

În cadrul „Revelionului cu CTP şi prietenii săi“ vor cânta toți maneliștii și interpreții de muzică populară dragi lui CTP, adică niciunul. „Nu cântă nimeni, că nu-mi place de nimeni“, a promis CTP. „E posibil să cânt eu, dar doar dacă mă îmbăt, deci nu aș miza prea tare pe scenariul acesta.“

La insistențele celor de la Digi24, Cristian Tudor Popescu a făcut o concesie și a fost de acord să accepte încă o prezență alături de el în programul special de revelion: pe Cosmin Prelipceanu. Acesta nu va participa însă în calitate de prieten, ci în calitate de chelner, urmând să se asigure că CTP va avea întotdeauna pline paharele cu apă, bere sau venin.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
30 decembrie 2021 16:08
Citește mai mult despre: CTP Digi24 Revelion

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult