Dilemă galactică: Alien ar trebui să poarte mască și pe gura aia mică dinăuntru?

Măsurile de protecție împotriva COVID-19 stârnesc proteste nu doar în întreaga lume, ci și pe alte planete. Celebrul extraterestru Alien s-a trezit în mijlocul unei controverse iscate de cei ce susțin purtarea necondiționată a măștii de protecție. Aceștia cer ca Alien să poarte mască nu doar pe gura principală, ci și pe cea secundară, retractilă, care l-a făcut celebru.  

„Nu contează că-i mai mică, tot gură e. Dacă vreți, o putem considera guriță, dar atunci ar trebui să poarte măscuță, deci tot e în culpă. El zice că nu, că mai mereu o ține înăuntru – păi cu-atât mai mult, intră la spații închise, unde purtarea măștii e obligatorie”, se revoltă cetățenii. În replică, Alien se plânge că această măsură l-ar aduce la sapă de lemn: „Și-așa trebuie să schimb zeci de măști pe zi, din cauza situației mele salivare pe care fanii o știu bine din filme. Dacă le mai și dublez, falimentu’ mă mănâncă!”, a horcăit Alien într-un comunicat. 

Extraterestrul invocă situația financiară precară, banii intrându-i cu țârâita fiindcă reluările seriei sunt tot mai rare. „Nu-i ca la „Singur acasă”, Macaulay își permite să poarte mască și pe cur și s-o schimbe din oră-n oră. Nu mai zic c-am de primit și de la Sigourney o datorie de la un poker, cu care mă tot aburește de vreo 7 ani”, spune Alien. Deși n-a întrebat-o nimeni, dar tocmai dovedindu-și calitățile de țață, Gabriela Firea s-a băgat și ea cu o precizare oficială: „În zonele aglomerate din București, Centrul Vechi sau stațiile STB, domnul Alien trebuie să poarte măști pe ambele guri. Și nu, tertipuri din alea că a mâncat 15-20 de pensionari și brusc nu mai era aglomerat în stație – chiar nu țin”, spune Gabi vigilentă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Harald
8 august 2020 06:37
Citește mai mult despre: Alien

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult