TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Din cauza caniculei, Gabriel Cotabiţă a transpirat atât de tare încât şi-a inundat vecinii

Scris de Călin
@
19 iunie 2012 04:29
Din cauza caniculei, Gabriel Cotabiţă a transpirat atât de tare încât şi-a inundat vecinii

Momente neplăcute pentru vecinii lui Gabriel Cotabiţă. Aceştia s-au trezit de dimineaţă cu apartamentele inundate, ca urmare a modului abundent în care artistul a transpirat peste noapte. Au avut de suferit nu mai puţin de patru apartamente, câte se aflau sub cel al lui Cotabiţă.

„Când m-am trezit, ăla micu se dădea cu barca prin casă, atât de mult transpirase Cotabiţă. Şi stau două etaje sub el, nici nu vreau să mă gândesc cum arată apartamentul celui de deasupra mea”, a povestit un vecin al artistului.

Doar intervenţia forţelor de ordine l-a salvat pe Cotabiţă de furia vecinilor. „De când s-a mutat aici, numai probleme am avut. Mi-am schimbat mobila şi parchetul şi de patru ori într-un an din cauza lui. Şi dacă nu i-am zis de atâtea ori să-şi extirpe glandele sudoripale…”, s-a revoltat vecinul de sub Cotabiţă, cel mai afectat de transpiraţia acestuia.

„A fost o pană de curent şi s-a oprit aerul condiţionat. Dormeam însă profund şi m-am trezit abia când apa de la mine din apartament avea jumătate de metru”, a încercat să se scuze Cotabiță.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi