Din lac în puţ! Un orb şi-a recăpătat vederea după 10 ani, ca să descopere că e chel

Deși trebuia să fie cea mai fericită zi din viața lui, ziua în care un bărbat de 38 de ani și-a recăpătat vederea după mai bine de 10 ani s-a transformat în cel mai negru coșmar. Năpăstuitul a descoperit că în cei 10 ani în care a fost orb și-a pierdut mare parte din păr.

„Dacă știam că primul lucru pe care-l descopăr după ce îmi recapăt vederea este că sunt chel, aș fi ales să rămân orb”, a spus bietul bărbat. Din păcate pentru el acum este prea târziu.

„Chiar dacă aș redeveni orb”, spune el, „tot nu aș putea scăpa de conștiința faptului că am chelie. Nu știu ce-a fost în capul meu când am acceptat operația de redare a vederii, mare greșeală din partea mea.”

Poate chiar și mai dramatică decât chelirea a fost o altă descoperire făcută de bărbat. În casa sa era plin de sticle de bere fără alcool, deși el era convins că bea bere cu alcool. „Ani de zile am fost batjocorit în ultimul hal. Dar măcar acum, deși chel, n-o să mă mai ating de otrava aia, că o să-mi cumpăr singur berea.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
10 ianuarie 2024 11:49
Citește mai mult despre: chelie orb

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult