Doctorița Plușica, acuzată de mai mulţi ursuleţi că a luat şpăguţă

Veşti proaste pentru mii de copii care adoră să se zgâiască la minunatele producţii Disney! Doctoriţa Pluşica riscă până la şase anişori de puşcărică dacă acuzaţiile că a luat şpăguţă se dovedesc câtuşi de puţintel adevărate.

„Mai mulţi ursuleţi mi s-au plâns că Doctoriţa Pluşica nici nu se uită la tine dacă nu vii cu nişte bănişori în pliculeţ, între câteva sutici şi câteva miuţe de euraşi, în funcţie de complexitatea operăţiculicii. Eu n-am auzit de aşa ceva, dar ştiţi vorba aia, trăim în ţărişoara tuturor posibilităţucilor”, spune Doreluş Marcelică, fost directoraş la pompiţe funebre şi actual managerel al clinicuţei unde activa Doctoriţa Pluşica.

„Cerea şpăguţă – ea nu-i zicea însă şpăguţă, ci cadouaş – pentru orice, de la o banală amigdalectomiţă până la transplantuţul de ficăţel”, a declarat procuroraşul care instrumentează dosărelul.

Parchetuţul cere pedepsuţa maximuţă pentru Doctoriţa Pluşica şi cele două asistentuţe cu care lucra, ele fiind acuzate de luare de mituţă, condiţionarea actuţului medical şi constituire de grupuleţ infracţional organizăţel.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
28 februarie 2021 12:00
Citește mai mult despre: coruptie plusica spaga

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult