Dramă pentru Mihai Trăistariu: este atât de chel, încât lumea îi poate citi gândurile

Drame interminabile pentru Mihai Trăistariu. Aflat de ani de zile într-o relaţie zbuciumată cu părul său inexistent, cântăreţul se confruntă acum cu o nouă şi serioasă problemă: a chelit într-atât încât oamenii din jur îi pot citi gândurile.

“Ieri mergem pe stradă şi admiram coafurile oamenilor care treceau pe lângă mine. La un moment dat, o femeie s-a întors din drum, s-a încruntat şi m-a plesnit, de era să-mi cât pe ce cadă firele de păr lipite cu scotch de dimineaţă”, povesteşte, îngrozit, artistul. “«Coafură de câine plouat ai tu, nesimţitule», a strigat către mine. Atunci mi-am dat seama că auzise ce gândisem despre ea, probabil din cauza scalpului meu din ce în ce mai subţire. Este groaznic, nu doresc nimănui să treacă printr-un asemenea coşmar”, a continuat Mihai Trăistariu.

Drama este cu atât mai mare cu cât acesta nu mai poate ieşi din casă. “Nu am mai ieşit afară de trei săptămâni, nu am mai susţinut concerte, îmi comand de pe net totul: mâncare, apă, piepteni. Singurii avantajaţi sunt fanii mei de pe Facebook, pentru că acum, dacă stau atât de mult în casă, am timp să-mi pun în fiecare zi poze în care îmi photoshopez păr”, a încheiat artistul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
11 august 2014 01:15
Citește mai mult despre: traistariu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult