Dramă! Unui român i s-au terminat bateriile la telecomandă fix pe Trăsniți în NATO

Tragedie fără precedent trăită de un bucureștean seara trecută. Acesta se plimba în neștire printre canalele TV, când deodată bateriile telecomenzii s-au consumat, fix când ajunsese pe Prima TV, unde rula Trăsniți în NATO. Speriat, bărbatul a fost nevoit să recurgă la gesturi drastice pentru a scăpa din situație.

„Dintre toate locurile unde puteam să rămân, am rămas fix pe Trăsniți în NATO. Putea fi Taraf TV, Trinitas, chiar și Antena 3 ar fi fost în regulă. Ok, exagerez, nu chiar Antena 3, dar măcar nu Trăsniți în NATO”, spune bărbatul, aflat încă în stare de șoc.

„Am vrut să mă ridic să opresc televizorul de la buton, dar după prima tentativă de glumă am rămas stană de piatră. Am vrut să arunc telecomanda spre televizor, dar fix atunci a apărut tipul ăla gras și a trebuit să închid ochii, n-am mai nimerit ecranul”, continuă bărbatul.

În cele din urmă, acesta a fost descarcerat de soția sa, care a auzit din bucătărie strigătele de ajutor. „Și-a pus dopuri în urechi, a intrat în sufragerie și m-a târât afară. A dat dovadă de un curaj ieșit din comun”, spune acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
17 ianuarie 2020 18:04
Citește mai mult despre: trasniti

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult