După Baltagul, profesoara de pe Facebook atacă și filmele porno: ”Niciodată nu se căsătoresc la final”

Cristina Tunegaru, profesoara de limba română cu mai mult timp liber pentru Facebook decât Lucian Mindruta și Moise Guran la un loc, are un nou inamic. După ce a atacat Baltagul lui Sadoveanu și Mara lui Slavici, profesoara de pe Facebook a luat la țintă fimele porno, despre care spune că nu-i învață valori corecte pe micuții elevi.

”Să nu ne ascundem, elevii de gimnaziu folosesc internetul, deci cu siguranță accesează și site-uri porno”, spune Cristina Tunegaru. ”Însă problema nu e că se uită la ele, ci că învață lucruri incorecte din ele: de exemplu, femeia și bărbatul nu se căsătoresc niciodată la final, așa cum ar trebui să se întâmple într-o relație normală. M-am uitat la sute de filme porno până la final și unul nu s-a terminat cu căsătoria personajelor principale.”

Profesoara de pe Facebook consideră că în filmele porno ar trebui introdus mai mult romantism, că personajele ar trebui să vorbească mai mult între ele, poate chiar să discute despre cărți din literatura universală. ”Iar ca să fie mai realiste, ar trebui să renunțe la anumite scene”, spune Tunegaru. ”Eu, de exemplu, am chemat de sute de ori instalatorul și băiatul cu pizza, dar niciodată nu a decurs ca în filmele porno. Eu am tot sperat, dar degeaba. Sunt scene care te induc în eroare și trebuie eliminate.”

Scris de Calin
12 octombrie 2017 10:10

Articole asemanătoare

Vezi mai mult