După București, ilfovenii de la Pelican Taxi au ajuns și la Londra

De câteva săptămâni londonezii au descoperit că tradiționalele taxiuri negre cu care erau obișnuiți au fost înghițite de sute de mașini galbene cu număr de România. Parcate pe trotuare sau blocând liniile pentru autobuze, taxiurile originare din Ilfov au cucerit rapid piața datorită tarifelor scăzute.

“Băiatu’, boy, I’m free!”, exclamă un taximetrist de câte ori un turist se uită în direcția mașinii. “Știți, am introdus tariful ăsta de 1,4 lire pe kilometru și toți călătoresc acum cu noi. Ne e mai greu cu poliția, ne agasează cu amenzile dacă tăiem fața unei alte mașini, degeaba le explicăm că suntem taximetriști”, a declarat Tase.

Pentru că nu sunt încă vorbitori de engleză la dispecerat, englezii au fost cei care au trebuit să se obișnuiască cu româna. “La început nu știam ce înseamnă 6 Ana cu scară Barbu sau 4 Costică, dar acum înțeleg tot. În plus, de câte ori mă urc într-un taxi am senzația că sunt urmărit, șoferii conduc ca apucații”, a exclamat Joe.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
23 septembrie 2014 12:07
Citește mai mult despre: londra Pelicanul taxi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult