După carte şi film, “Moromeţii” vin pe PC! Gamerii pot tăia salcâmul cu sute de arme futuriste

Succesul celor două volume ale romanului lui Marin Preda şi al filmului regizat de Stere Gulea nu au fost trecute cu vederea de o cunoscută companie producătoare de jocuri pentru PC şi Playstation! Aceasta ar putea lansa în 2014 jocul “World of Moromeţii”, promiţând gamerilor, printre altele, un arsenal întreg de arme futuriste destinate anihilării principalului antagonist, salcâmul.

“Experienţa rurală nu a fost niciodată mai vie!“, transmite Decebal Popescu, beta-tester. “Când începi jocul, poţi alege dintr-o gamă foarte variată de skill-uri, vrăji şi arme SF: lasere, mitraliere topoare ultrasonice. Apoi nu mai trebuie să faci nimic: stai în prispă, bombăni şi te uiţi cum îţi pleacă membrii familiei pe măsură ce îmbătrâneşti. Există şi elemente de gameplay economic: din când în când trebuie să plăteşti ‘fonciirea’ şi devii tot mai sărac. În orice moment poţi să ataci salcâmul cu arma aleasă, iar atunci se termină jocul. Cine rezistă cel mai mult câştigă, exact ca în carte.”

Dacă “World of Moromeţii” reuşeşte să se impună pe piaţă, gamerii s-ar putea bucura în viitor şi de alte titluri inspirate din cărţi ecranizate cu succes în trecut, precum “SimCiuleandra”, după Rebreanu, sau “Jderi Bros.”, o variantă de Mario Bros. inspirată din opera lui Sadoveanu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
23 aprilie 2013 17:16

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult