După ce-a criticat filmul ”The Revenant”, CTP a fost atacat de un urs lângă Brașov

Dacă pe Leonardo diCaprio, Tom Hardy sau Alejandro Iñárritu i-a durut în cur că CTP-ul a criticat dur ”The Revenant”, nu același lucru se poate spune și despre ursul din film. După cum probabil toată lumea a aflat deja din presa de la noi, ursul actor din film are rude în România, la Brașov, pe care le-ar fi rugat să-i dea o lecție lui Cristian Tudor Popescu.

Și exact asta s-a întâmplat în această seară, când CTP se îndrepta spre Poiana Brașov. Chiar înainte de Brașov, editorialistul de pe internet s-a oprit la marginea unei păduri ca să se pișe în zăpadă, moment în care a fost atacat cu sălbăticie de un urs, rudă – după cum spuneam – cu ursul care a jucat în filmul lui Iñárritu.

Exact ca în film, ursul a pierdut confruntarea cu omul – dacă-i putem spune așa lui Cristian Tudor Popescu. Cu diferența că moartea ursului a fost mult mai cruntă: CTP și-a înfipt caninii în beregata ursului și a eliberat din ei o cantitate impresionantă de venin, care a paralizat complet ursul în doar câteva secunde. După care CTP a jupuit ursul de blană cât încă era viu, lăsându-l ulterior să moară în chinuri atroce.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
25 ianuarie 2016 19:04
Citește mai mult despre: Brasov CTP urs

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult