După ce-a sărbătorit ieri Ziua Marinei, Băsescu a avut azi grețuri și dureri de cap. Băse, ai rău de mare?

Vremurile în care fostul președinte trecea cu demnitate peste Ziua Marinei au cam apus. După ce a prestat ieri mai multe activități specifice celei mai importante zi din an pentru marinari, Traian Băsescu a manifestat azi probleme serioase, care au inclus grețuri, vărsături și dureri înfiorătoare de cap.

”O fi început să aibă rău de mare?”, se întreabă un apropiat al lui Băse. ”A stat ieri, într-adevăr, cam prea multe ore cu băieții în locul lui preferat din Constanța, «La Vaporu’», să onoreze cum se cuvine Ziua Marinei, iar azi s-a trezit abia pe la 3 după-masa, cu o față schimonosită și ceva ce părea o spaimă în ochi. E trist când vezi un marinar că ajunge să aibă rău de mare.”

Și cele mai negre bănuieli ale amicilor lui Băsescu s-au adeverit spre seară. Sunat de unul dintre ei, ca să-i propună o nouă ieșire la «La Vaporu’», Băsescu a refuzat categoric și i-a închis telefonul în nas. ”E clar, viața de la «La Vaporu’» nu mai e pentru el”, a oftat amicul. ”Mai ales că, am înțeles, azi a băut vreo 5 litri de apă numai până pe la 7 seara. Or, un marinar nu face așa ceva. Păcat de el.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
16 august 2017 19:10
Citește mai mult despre: Basescu Ziua Marinei

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult