După ce Gâdea a zis în direct “Pupaţi-o în cur pe Kovesi”, Digi24 a fost amendată de CNA fiindcă nu a avut nicio reacţie

Digi24 merge din gafă în gafă, parcă nu e nimeni atent la ce se întâmplă acolo. Televiziunea controlată de magnatul ungur Zoltan Teszari a fost amendată de Consiliul Național al Audiovizualului pentru că nu a avut nicio reacție la afirmațiile făcute de Mihai Gâdea pe Antena 3. 

„Ne-am uitat două ore la emisiunea d-lui Prepliceanu, n-a zis nimic de Gâdea sau de expresia aia cu pupatul în cur. Această lipsă de deontologie nu poate fi justificată prin simplul fapt că acest „Prepe” are emisiune la alt post în altă parte a Bucureștiului. Putea să se uite în pauza publicitară și să vină propmpt cu o reacție, să nu creadă telespectatorii că e ok să rostești cur la televizor”, a declarat Radu Călin Cristea, fost redactor la Urzica și actualmente membru al CNA. 

Televiziunea a fost amendată cu 150.000 de lei iar Cosmin Prepliceanu, personal, cu 15.000 de lei. Surse din apropierea instituției de cenzură audio-vizuală spun că adevăratul motiv pentru care Digi a fost amendată este faptul că angajații CNA au trebuit să se uite două ore la o emisiune cu Claudiu Pândaru și alți oameni la fel de plicticoși. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

16 februarie 2018 13:57
Citește mai mult despre: antena 3 cna Digi24

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult