După ce Poliţia l-a văzut la „Dansez pentru tine”, Wilmark a fost deportat în Columbia

Situaţie disperată pentru dansatorul Wilmark Rizzo Hernandez, care a intrat în vizorul serviciilor de imigraţie în urma apariţiilor la Dansez pentru tine.

„L-am văzut pe cetăţeanul Wilmark şi ne-am întrebat ce face acest individ pe teritoriul României. Are forme legale? Pare cam ciudăţel, arată ca un imigrant ilegal. În urma cercetărilor am constatat că acesta se află pe teritoriul nostru de peste 10 ani, fără niciun fel de forme legale”, susţine comisarul Decebal Popescu, de la Secţia Imigranţi Bucureşti.

În urma anchetei, instanţa a decis deportarea lui Wilmark în ţara sa natală, respectiv Columbia, cu toate că varianta transmisă presei de către Wilmark a fost alta.

„I-am dat 300 de lei, l-am urcat în prima cursă de Bogota şi asta a fost. Ne cerem scuze că a trebuit să fie eliminat din emisiune, dar legea e lege. Nu poate veni orice columbian din junglă să apară prin emisiuni. Suntem europeni, avem nişte obligaţii”, a mai declarat comisarul Decebal Popescu.

Ancheta arată că Wilmark a pătruns în ţară în 1992, la bordul unui petrolier şi a trăit ascuns prin parcuri, trăind din joburi mărunte ca dansator, saltimbanc şi actor de voci.

Articolele TNR merg cel mai bine c-o bere TNR alături. Comand-o, c-avem livrare gratuită în toată țara.

Scris de Ionut
29 octombrie 2013 12:10

Alte articole

Vezi mai mult