După ce s-a hrănit un an de zile doar cu iaurt şi pufuleţi, unui român i-a crescut un badge la gât

Un bucureştean avut şocul vieţii lui când, la un control medical de rutină, medicii i-au descoperit în zona gâtului o excrescenţă de origine necunoscută. Verificări medicale laborioase au relvat faptul că tânărul avea un mugure de badge crescut în gât, care s-a transformat, după câteva zile, într-un badge de toată frumuseşea, cu poză, cu funcţia de project manager scrisă citeţ şi cu cod de bare.

„De aproape un an de zile mănânc zilnic doar iaurt şi pufuleţi. Nu este un defect profesional, pur şi simplu sunt sărac. Zilele trecute, când mă duceam spre oficiul de şomaj, am simţit o dorinţă irezistibilă de a coborî din metrou la staţia Pipera. Până să-mi dau seama ce fac, stăteam deja de cinci ore în faţa unui calculator, salvasem trei Excel-uri şi două PowerPointuri, cu imagini frumoase, cu apus”, a povestit bucureşteanul.

Acesta nu a putut fi dat afară din clădire până nu a trimis un e-mail către toţi colegii în care a cerut un feedback şi încă unul în care a întrebat care-i dead-line-ul la următoarele proiecte. „Îl ţinem sub observaţie să vedem cum evoluează boala”, a declarat Decebal Popescu, şeful secţiei „Hazlii” de la spitalul Alexandru Obreja din Bucureşti. „Vom încerca să îi schimbă dieta într-una normală, care să conţină şi mâncare, apoi îl băgăm în operaţie şi-i tăiem prostia aia de la gât, că nu-i normal. Doar câinii umblă cu zgardă”, a precizat doctorul Popescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

27 decembrie 2013 11:07

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult